Tunisia - Bucurați-vă de relaxare pe plajele scăldate de apele Mării Mediterane
Cultura
Tunisiei este extrem de diversă fapt ce se datorează influențelor otomane și a
celor franceze, dar la acest aspect contribuie și faptul că între granițele
statului au trăit atât musulmani, cât și creștini și evrei. Vizitând capitala
statului veți observa că moscheile arabe se îmbină în mod armonios cu clădirile moderne
de birouri, fapt ce face ca Tunisul să fie unul dintre cele mai pline de viață
orașe din regiune. În rândul celor mai cunoscute orașe din Tunisia se numără și
orașele Sfax, Sousse, Gabès, Kairouan și El-Kef. Locuitorii Tunisiei sunt
recunoscuți pentru amabilitatea și convivialitatea lor. Ospitalitatea, climatul
cald și bucătăria fac din Tunisia o destinație de vacanță din ce în ce mai
populară, țara fiind vizitată de turiști europeni, americani și nu numai. Tunisia se învecinează în vest și
sud-vest cu Algeria, în sud-est cu Libia, iar în est și nord cu Marea
Mediterană.
Tunisia este
situată în zona temperată caldă, în nordul țării clima este mediteraneeană, caracterizată
de veri calde și uscate și ierni blânde și umede. Spre sud climatul este
semiarid. Influențele sahariene din zonă dau naștere unui vânt sezonier fierbinte,
numit sirocco. Prezența Mării Mediterane moderează temperaturile, acestea fiind
mai scăzute în zona de coastă și mai ridicate în interiorul statului. În orașul
Sousse în luna ianuarie temperaturile
medii măsoară circa 7 grade Celsius, ajungând în luna august până la 32
de grade Celsius. Cea mai ridicată
temperatură, circa 55 grade Celsius, a fost înregistrată în orașul Kebili, din
centru Tunisiei. În Tunisia populația majoritară este arabă berberă. Însă de-a
lungul secolelor statul s-a confruntat cu diferite valuri de imigrație, pe
aceste meleaguri viețuind fenicieni, africani subsaharieni, evrei, romani,
vandali și arabi. Numeroși refugiați
musulmani din Sicilia s-au stabilit în Al-Sahil, după ce statul lor a fost capturat în anul 1091 de către normani. Cel mai
important val de imigrație l-a constituit însă imigrația spaniolilor musulmani,
care a început în secolul al XIII-lea, după Reconquista, iar în secolul al
XVII-lea s-a transformat într-un adevărat exod. Prin urmare, aproximativ
200.000 de musulmani spanioli s-au stabilit în zona Tunisului, în special, în
Valea Majardah și în Peninsula Sharik. Aceștia au răspândit în zonă cultura lor
urbană și tehnica de irigare avansată. Începând cu secolul al XVI-lea până în
secolul al XIX-lea, în zonă s-a resimțit un amestec de tradiții asiatice și europene
adus de către otomani. Diversitatea etnică se poate observa cu ușurință și în
prezent în varietatea numelor de familie.
În Tunisia, limba oficială este araba,
dar marea majoritate a tunisienilor vorbesc un dialect tunisian al limbii arabe,
araba modernă este însă predată în școli. Arabizarea culturală a statului a
fost finalizată undeva la sfârșitul secolului al XII-lea, iar în prezent doar o
mică partea a populației, situată în mare parte în sud, folosește încă limbile
berbere. Limba franceză a fost introdusă în timpul protectoratului, între anii
1881-1956, dar a intrat în uz abia după obținerea independenței. Este, de
asemenea, extrem de utilizată în presă, educație și guvernare. Marea majoritate
a populației Tunisiei este musulmană, iar forma sa sunită este religie de
stat. Procentul creștinilor și a evreilor a scăzut semnificativ după anul 1956,
odată cu obținerea independenței, minoritățile creștine numărând doar câteva zeci de mii de persoane.
Tunisia este împărțită în patru regiuni naturale: nordul,
care este cea mai fertilă zonă a țării; regiunea centrală semiaridă; regiunea
de coastă central-estică, unde se cultivă în special măslini și zona deșertică
din sud, unde vegetația este foarte săracă. În regiunea centrală și în cea
sudică există încă grupuri de persoane care și-au păstrat modul de viață seminomadic.
De-a lungul coastelor Tunisiei se
observă că populația este ceva mai densă, aici fiind situate cele mai mari
orașe și cele mai dezvoltate localități. O cincime a populației Tunisiei viețuiește
în orașul Tunis, însă o creștere semnificativă a populației se observă și în
cazul orașelor Bizerte, Gabès, Sfax și Sousse.
Economia Tunisiei este extrem de bine diversificată, existând însă câteva sectoare predominante.
Prin urmare, economia acestui stat se bazează în principal pe exportul de
minerale, petrol și fosfați, dezvoltată fiind și ramura agricolă a economiei. Acestora
li se adaugă turismul, care este o sursă semnificativă de venit și schimb
valutar. Deși agricultura este destul de dezvoltată, aceasta nu poate satisface
nevoilor populației, care este în continuă creștere. Tunisia să vede nevoită să
importe în special cereale, deoarece culturile sunt divizate în parcele destul
de mici, dar și fiindcă tehnicile agricole sunt destul de depășite. Varietățile
climatice, perioadele de secetă și precipitațiile sporadice, fac ca recoltele
să fie adesea puse în pericol. Tunisia importă o serie de produse agricole,
printre cele mai mai populare fiind citricele, măslinele, strugurii, roșiile,
pepenii, smochinele și curmalele.
Tunisienii sunt un popor care se mândresc cu amestecul bogat
de influențe, în cultura arabo-musulmană resimțindu-se puternice influențe
franceze. Tunisienii, în special cei din mediul urban, sunt persoane destul de libere,
femeile se îmbracă în haine occidentale și nu se acoperă, din viața de zi cu
zi a tunisienilor nelipsind băuturile alcoolice.
Tunisienii sunt deschiși la stilul de viață occidental, însă în aceeași
măsură își doresc să-și păstreze vii tradițiile și obiceiurile. Astfel, în anii 1990
s-a înregistrat renașterea unor forme de conservatorism social și religios,
fapt ce afectat în special viața persoanelor de sex feminin.
